Privesc spre zare cu teama celui ce privește spre sicriul propriei existențe, cu un ochi ce nu știe ce să caute, cu o privire amestecată, cu o dorință de a imortaliza momentele în care-mi surâde privirea.
Privesc în gol de fapt, zarea mi-e nimicul, și totul. Mă aștept să găsesc acolo răspunsuri cutreierând în liniște cu pași greoi prin drumurile ce le străbate mintea în căutarea unei certitudini…
