Fețe palide…cearcăne, iluzii ale unor deșertăciuni adânc scufundate în zâmbetele cristaline, asta mi se prezintă la trecerea de pietoni unde cei mai mulți fug grăbiți pe roșu spre niciunde, încălcăm reguli fără să reușim să înțelegem că întărim acele norme împotrivindu-ne, asta îmi apare când arunc un ochi timid în juru-mi ca să caut oamenii fericiți, sau ideea de fericire pe care mi-o imaginez eu că ar trebui reprezentată de chip!!!
Vorbe spuse doar pentru a încânta urechile auditoriului, complimente căzute de undeva din mândria noastră de a scorni complimente pe care le așteptăm întoarse, vorbărie fără conținut, urechi ce nu mai ascultă fără a fi gâdilite, discursuri pline de „pompoane” dar cu o lipsă desăvârșită de strălucire. În viziunea mea consistența în vorbire apare în momentul în care întrebarea „ce faci„ are ca răspuns o propoziție și nu un cuvânt „bine„ sau oricare altul la fel de evaziv.
Zâmbete pe care le aruncăm ca la gunoi nimănui, într-o pubelă plină de altele asemeni, doar pentru că așa e frumos, pentru că trebuie să-ți lași răvășeala acasă, pentru că TREBUIE să postezi într-o imagine pleonastic imobilă pusă eventual în rama convențiilor excesiv de formale, pentru că însingurarea și refuzul de a te adapta îți sunt condamnate…Dar de ce trebuie să fim la fel?
Bunătate excesiv demonstrată mai văd, milă îndreptată spre semeni pe care e de la sine înțeles că-i considerăm inferiori, ce sens își are altruismul vizibil sugrumat de egoismul exagerat cu care ne-am ales în urma țepelor inevitabile ale zilelor de azi?
Falsitate ? De ce nu putem fi adevărați, de ce e necesar să ne siliconăm atitudinea, caracterul, felul de a fi pentru a fi în rândul lumii, de ce atunci când suntem normali ni se pune stigmata de „deosebiți” ca să fiu tolerantă în limbaj? Oare adevărul, acela mediocru pe care fiecare tre să și-l asume, a devenit un fel de ofensă pentru cei ce trăiesc cu buna lor cuviință în acvariul acela pe care-l simt fără margini și suficient în existența lor mediocră? De ce e dată la o parte veridicatea și lăsată într-un slobod pendul ignoranța celor mulți?
Același lung șir de întrebări cu același infinit șir de lipsă de răspunsuri…
