Articol publicat in: Personal
Atâtea dorințe înfrânate,
Atâta timp legat de zilele de ieri,
Atâta fum,
Atâtea țigări stinse în scrumiera plină cu figuri de stil,
Atâtea vise spânzurate de dimineți udate de rouă sângerie,
Atâtea-s zilele în care se aude fulgerul ce bate la fereastră,
Atât de multe sunt șoaptele ce n-au ecouri ,
Atâtea flori uscate la picioarele abisului de gri,
Atâtea versuri nescrise, atâtea rime nelalocul lor puse,
Atâta acord în dezacord…
Toate-s puse în tabloul de la care cer credință…
Iau dorințele din foile cărții întunecate,
Timpul, din zilele de ieri, blazate,
Fumul îl las să înoate în roșul vinului,
Țigările le presez în oaza veninului.
Iau vise din zidul pleoapelor nude ,
Cărămizi din șoapte prea zălude,
Clădesc, din petalele mumificate
O cetate de versuri,
Un imperiu de rime neamestecate.
Am în tabloul de sub pernă,
Atâta dezacord în acord…
Atâtea respingeri a magneților fără dipol
Atâta iarbă fără de sol
Atâta adunare fără plus
Atâta cruce fară de Iisus
Atâta zgomot fără nici o voce
Atâta liniște atroce
Atâta libertatea e-n această cușcă
Atâtea gloanțe lipsă în această pușcă
Atâta dramă e pe scenă
Și public – o hienă
Atâta taină în această piesă
Iubirea stă sub fuste de ducesă
Aplauzele – ecouri printre cortine
Drame se zbat acide-n vine
Atata-i de lumină aici la mine
Încât orbecăi ca să caut o făclie!
