Niciodata n-am inteles noptile…n-am inteles iubirile,n-am inteles timpul,viitorul…clipele…garile…trecatoriii,calatorii,anii,ceasul turnurilor care sta in bataia soarelui a vantului…a timpului si nu se mai opreste…n-am inteles ingerii…si demonii ,n-am reusit sa revelez visele…nu inteleg sentimentele,aparentele,iluziile,dar cea mai necunoscuta de toate mi-e speranta…
Aproape de mari…traind inca in munte…cufundata cu gandul in mlastinea dezamagirilor.,incerc sa inteleg despicand totul dezvoltand si armonizand ideile intre ele…ca un lug sir de perle incalcite…in lumea rea a scoicilor.
Neintelegand noptile ma cufund de fiecare data innecata in ele…astept un vis…astept o zi de azi…astept trenul…astept garile ce mi se vor deschide in fata una cate una…si -mi vor abate gandurile cantand melodia vitezei…a acceleratiei difuze al carei ecou se pierde printre ceasurile exacte de pe peroane…
merg pe pasii neintelasei sperante…la somnul de-o clipa…vreau sa visez trenul…ce ma va lua cu ultima lui cursa
